CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 709 / 2016

Dosar nr. 728 / 2016

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.815 din 30 septembrie 2015, privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și modificarea Hotărârii Guvernului nr.957 din 9 decembrie 2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările și completările ulterioare

 

Analizând proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.815 din 30 septembrie 2015, privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și modificarea Hotărârii Guvernului nr.957 din 9 decembrie 2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările și completările ulterioare, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.146 din 18.07.2016,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de hotărâre are ca obiect modificarea Hotărârii Guvernului nr.815/2015 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și modificarea Hotărârii Guvernului nr.957/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările și completările ulterioare, intervențiile legislative vizând modificarea structurii organizatorice prin suplimentarea numărului de posturi de natură contractuală din aparatul propriu al Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participaților Statului, inclusiv a celor de conducere, de la 45, la 55 de posturi.

2. La titlu, pentru o exprimare specifică stilului normativ, textul trebuie reformulat, astfel:

„Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.815/2015 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.957/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri”.

3. La formula introductivă, întrucât art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.40/2016 nu instituie o obligație în sarcina Guvernului de a emite un act normativ, recomandăm eliminarea menționării acestui act normativ ca temei legal al adoptării prezentului proiect.

4. La articolul I, pentru rigoare normativă, este necesară reformularea pct.1 și a părții dispozitive a pct.2, astfel:

„1. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.”;

„2. Alineatul (6) al articolului 5 va avea următorul cuprins:”.

5. Pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, este necesară reformularea articolului II, astfel:

„Articolul II. - La anexa nr.2, punctul I, litera a) din Hotărârea Guvernului nr.957/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.917 din 10 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, subpunctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

«2. Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului - 55 posturi»”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

București

Nr.709/19.07.2016